Doamna Florica Pop îşi lansează cartea la Gaudeamus………….

This slideshow requires JavaScript.

Paul Grigore – Anluminură

 

 

“Opera poetică a lui Paul Grigore (născut în comuna Cămârzana, judeţul Satu Mare) este străbătută de la un capăt la altul de un sentiment tragicc şi anticipativ al morţii. Destinul său frânt prea devreme a fost suficient să impună un nume de rezonanţă în poezia nouăzecistă. Paul Grigore are o personalitate covârşitoare şi un stil inconfundabil, alternând starea de exaltare imnică, aproape psalmică, cu cea utilizând recuzita postmodernă, a colajului fracturat în mii de faţete. Atunci când se apelează la metaforă, ea este „inluminată” de o energie emoţională aproape cristică, mântuitoare.”

Ion VĂDAN

 

Dora Pavel – Animal în alertă

 

 

„Dora Pavel pare că nu poate să scrie decît dacă descoperă, în prealabil, o idee-şoc, care să întreţină tensiunea întregii cărţi.”

Alex Goldiş

 

 

 

„Regresul fiinţei, din pricina incapacităţii de a construi intuitiv echilibrul universului, este (anti)filosofia ce domină aici textul. Mişcarea e haotică, timpul destituit, limbajul explodat; totul e o inerţie schizoidă a fiinţării, ce urmează accidentului de a fi fost născut. ”

Călin Teutişan

 

 

„Nimic nu îmblînzeşte sau amînă discursiv luciditatea feroce, care instaurează, în raport cu interioritatea personajelor sau cu zonele limită ale realului, un simţ monstruos, o atingere a rănii, a viscerelor. Aş asocia acest tip de scriitură unei vîrste a romanului-reportaj inaugurată de «proza non-ficţională» a lui Truman Capote, cel din Cu sînge rece.”

Ovidiu Mircean

 

 

„Ceea ce dă distincţie scrisului Dorei Pavel în corul de voci prozastice contemporane este abilitatea de a reveni la epic, de a construi nişte naraţiuni exemplare, fără trucurile binecunoscute ale prozatorului postmodern.”

Andrei Simuţ

 

Mircea Ion Casimcea – Ajustarea destinului

 

Tatăl munţilor, venerabilul Babadag, baciul Dobrogei, priveşte smerit turmele de oi, de capre; pâlcurile de măgari, de câini; cirezile de vaci, de bivoliţe; hergheliile de cai… Caută cu privirea încă ageră movilele de pământ, dealurile împodobite cu stânci şi bolovani din piatră, luciul ondulat al Dunării, al lacurilor, zăreşte liniştit creasta alburie a valurilor albastre… Ascultă fermecat pocnetele crustei pământului, când tâşneşte iarba, spargerea calmă a mugurilor, foşnetul ierbii sărate sub botul animalelor, dar şi melodiile slobozite din fluiere, cavale, cimpoaie… Inspiră însufleţit parfumul florilor de câmp, mirosul laptelui din ciubere…

Ioan Milea – Aievea

O frunză cade

 O frunză cade

 delimitând realul.

(Între încreţiturile inimii

unui tiran care râde.

 Între firele perdelei

ale exploziei.de ţărână

 Între degetul ridicat

şi dunga de doliu a turturelei.)

 O frunză cade

delimitând realul.

Garabet Ibraileanu – Adela

 

 

 

“[…]Ibrăileanu a fost şi un foarte subtil prozator. A preferat forma epistolară ori aceea de jurnal, parcă spre a marca, simbolic, importanţa pe care o acorda persoanei întâi. în toate paginile, e vorba de fapt despre el. Uneori, în mod cât se poate de explicit. […] Adela e un roman de analize psihologice microscopice. Progresia ,intoxicării” sentimentale este perfectă şi insesizabilă. Nu există nimic fără semnificaţie în gesturi, atmosferă, cuvinte, pe scurt, în detalii. Excelent analist, Ibrăileanu e şi un observator exact şi plin de umor. Acest roman discret, despre o lume de mult apusă, nu a îmbătrânit stilistic aproape deloc. “

Nicolae Manolescu

 

 

 

 

Ioan Es. Pop – Acasa e mereu în alta parte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Personajul liric al cărţii de debut a lui Ioan Es. Pop este o combinaţie bizară, profund tragică, între Mitică şi Iisus. Acest personaj, încumetîndu-se să pornească pe un drum al imitaţiei hristice, nu reuşeşte să ajungă decît pînă la stadiul unui Hristos intitulat amicul, un Hristos beţiv, colindînd o lume care-l obligă, din cauza decăderii ei, la o asemenea drămuire şi îngustare a fiinţei sale. E vorba deci de un Iisus lumesc, fără cer, şi de un Mitică metafizic, un Mitică îngeresc, amîndoi compunînd un ins sfîşiat, rupt în două. (…) Personajul poetic îşi asumă cele 40 de zile simbolice de post în pustia instaurată de lirismul său. Tragismul său este liniştit, calm şi adîncit în sine. Este un tragism al aseităţii cu chip uman, brutal şi neasumat întrupate: Iisus-Mitică, amicul beţiv.”

CRISTIAN POPESCU – Metafora pustiei, Adevărul literar şi artistic, 20 martie 1994

 

Şefania Kory Calomfirescu – Academicieni ai neurologiei romaneşti

 

 

Flacăra ştiinţei neurologice din România aprinsă de savantul Gheorghe Marinescu generaţiilor succesive, ai căror reprezentanţi au fost de-a lungul timpului academicienii: Arthur Kreindler, Oscar Sager şi în zilele noastre academicienii: Vlad Voiculescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Constantin Popa este transmisă tinerilor neurologi, care prin inteligenţa, entuziasmul, pasiunea şi sârguinţa unora dintre ei o vor duce mai departe, în binele ştiinţei neurologice pe plan naţional şi chiar pe plan mondial.

 

 

Valentin Marica – Absida pentru ziua a treia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu

luciul din trup lovesc piatra rară,
Mare
cât o clopotniţă sau o şiră de fân.
Ştiu
că e lacrimă; e ultima frezie,
Peste
iertarea păcatului…în care rămân.

 

Augustin Buzura – Absenţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Prozatorul Buzura are incontestabil plămâni de romancier. în nuvelele de la debut, stânjenit de spaţiile exigui, nu respiră în voie. Dar câteva constante ale prozei se remarcă de pe acum: probleme de conştiinţă, plonjonul în amintire, monologul, socialul.Adevăratul debut este cu un roman, Absenţii (1970), bine primit de critică, premiat, interzis după tezele din iulie 1971 şi trecut la Fondul Special al bibliotecilor, în 1988. Buzura îşi începea cu Absenţii cariera de scriitor torturat de Cenzură.

Romanul de debut al lui Buzura este un lung şi pe alocuri sufocant monolog interior, când coerent, când sincopat, al cărui flux târăşte la grămadă imagini, percepţii, stări, conversaţii, amintiri sau vise. Starea obişnuită a doctorului Bogdan, cercetător într-un institut oarecare, este una aflată între trezie şi somn, pradă confuziei de senzaţii şi de planuri, pe care o vom reîntâlni şi la alte personaje din romanele următoare ale scriitorului. Fără a fi mediocru, din contra, Bogdan e un ratat, victimă a mediului medical corupt şi ticăloşit…”

Nicolae Manolescu